LOS ANGELES, SUA / 11:11, 13.09.2008
Cel puţin zece persoane au murit şi peste 100 au fost rănite vineri, după ce un tren de marfă a intrat în coliziune cu un tren de navetişti, în apropiere de oraşul american Los Angeles.
Trenurile se deplasau în direcţii opuse pe aceeaşi linie ferată, intrând în coliziune la vest de Los Angeles.
„Există cel puţin zece morţi. Numărul va creşte cel mai probabil, deoarece, după cum ştiţi, suntem încă în faza de salvare”, a declarat primarul oraşului Los Angeles, Antonio Villaraigosa.
„Sunt încă persoane care nu au fost salvate”, a adăugat el.
Primarul a declarat că oficialii nu pot stabili cu exactitate numărul persoanelor rănite, însă el se ridică la câteva zeci şi ar putea depăşi 100.
În trenul de pasageri se aflau peste 350 de persoane. Deocamdată este incert motivul pentru care cele două trenuri se aflau pe aceeaşi linie.