La ce i-ar folosi un om sa fie nemuritor daca nu stie sa isi foloseasca bine o jumatate de ora. (Ralph Waldo Emerson)
Fiecare clipă, fiecare moment, fiecare oră, fiecare zi trebuie trăită spre binele ficăruia din noi, spre Binele suprem care este Hristos. Uitându-ne în urmă la ce-am făcut şi analizându-ne viaţa şi faptele noastre constatăm, poatre de multe ori cu regret, că nu toate le-am făcut spre mântuirea noastră. Se întâmplă adesea să regretăm ceea ce nu am făcut şi puteam să facem, gândindu-mă aici la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi a trăirii cu Dumnezeu în fiecare clipă, în fiecare minut în fiecare oră, în fiecare zi. Rezultatele faptelor noastre ne pot duce mai aproape cu o clipă de iad sau de rai, de chinul veşnic sau de fericirea veşnică. Într-o viaţă pe care o irosom între betoane şi maşini, între sisteme şi probleme economice, între război şi pace să încercăm măcar o clipă să oprim timpul şi să vedem unde ne situăm pe scara desăvărsirii şi unde suntem , cu o zi mai aproape …de iad sau de rai? Cu o zi mai aproape ….de Dumnezeu şi mai departe de relele lumii acesreia în care nu putem să ne găsim linistea decât în momentul când ne vom elibera de trupul cel mult pătimitor, acesta e scopul orcărui crestin. Foatre multi dintre noi când ne gîndim la moarte ne apucă spaima, groaza sau o stare de disconfort. E ceva sinistru să te gândeşti la moarte atât de tânăr. Îşi zic unii! Dar, întreb eu oare nu toţi suntem datori cu o moarte şi important e ca moartea noastră să fie doar o trecere dintr-o stare în alta a sufletului cu nădejdea Învierii, cu nădejdea întâlnirii cu Hrisatos care a biruit moartea. Cu o zi mai aproape…de amurgul vieţii mulţi se gândesc să îşi îndrepte viaţa să devină religioşi, ei care o viaţă întreagă au persecutat pe aproapele lor ei care sunt direct răspunzători de atâtea suflete, ajung să regrete cele comise şi să şi dorească o reabilitare e vieţii iar Dumnezeu din marea Sa iubire de oameni le întinde o mână, o mână părintească ruşinându-i pentru faptele lor, dar în acelaşi timp iertându-i. Trece timpul vieţii noastre fără să ne dăm seama şi ajungem la un moment dat să ne uităm în urmă realizând că suntem cu o zi mai departe de trecut şi cu o zi mai aproape de….! Speranţa mea la această oră târzie cînd scriu aceste rânduri este una a nădejdii în Viaţa vieţii noastre în Hristos care ne cheamă permanent de pe Golgota cu mâinile larg deschise, o chemare ne auzită de noi dar să nu iutăm că timpul trece şi va veni vremea când va trebui să dăm socoteală pentru toate. În speranţa că nimic din lumea aceasta nu ne va amăgi şi vom ţine drumul Bisericii să sperăm că suntem cu o zi mai aproape …de Înviere, de Rai
Teolog ortodox Paul Krizner
