Cuvantul -nu incape indoiala, este nu doar puntea noastra, a oamenilor, catre intelesurile inceputurilor facerii lumii -asa cum scris este in Sfanta Evanghelie dupa Ioan ( I, 1-2), dar prin zamislire (Fac. I, 26-27) omului i s-a dat cuvantul pentru a dobandi puterea necontenita de a slavi pe Dumnezeu, apoi de a comunica unii cu altii.
Comunicarea -consecinta a harului dumnezeiesc, este cea mai importanta activitate -dupa actul cugetarii, de care este capabila mintea umana. Acest exercitiu mintal presupune asimilarea tehnicilor si semanticii limbajelor, problematica foarte delicata nu numai atunci cand este vorba de comunicarea intre adulti, dar precara de-a dreptul cand trebuie gasita versiunea optima in comunicarea adult-minor!
In post, dupa aceea, sute de mii de oameni merg la Biserica spre a-si marturisi pacatele, dar printre acestia sunt si copii! Copii care au probleme sufletesti pe care -sarmanii, le semnaleaza in majoritatea cazurilor abia la limita disperarii si de aceea riscul de a intelege exact pe dos aceste SOS -uri este real. Atat de catre bunicii -deveniti „parinti adoptivi”, dar chiar de catre duhovnicii si parintii din bisericile noastre, caci niciunde in sistemul de invatamant romanesc primar, gimnazial, teologic, nu se preda aceasta disciplina a tehnicilor de invatare si comunicare, semantica limbajelor!
Aud, ca se cauta scoaterea din programa scolara a orei de dirigentie stire care are darul de a starni nelinisti si temeri, intrucat dupa ce parintii si-au abandonat -pe seama bunicilor, copiii, adica fructul dragostei lor, iata vine si randul scolii sa-si abandoneze elevii! Oare lipsa unor discipline precum: comunicare, tehnici de invatare, semantica limbajelor din sistemul de invatamant romanesc, sau lipsa de respect a statului roman fata de cetateanul sau este cauza?
