Un subofiţer MApN şi un cetăţean bulgar au fost reţinuţi, pe 24 de ore, sub acuzaţia de trădare, respectiv spionaj, potrivit biroului de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
function alterTab(id)
{
if(id != ‘tFS’){
document.getElementById(‘tFS’).className = „tabOff”;
document.getElementById(‘ctFS’).style.display = „none”;
}
if(id != ‘tDZ’){
document.getElementById(‘tDZ’).className = „tabOff”;
document.getElementById(‘ctDZ’).style.display = „none”;
}
document.getElementById(id).className = „tabOn”;
document.getElementById(„c”+id).style.display = „block”;
}
La data de 28 februarie, procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au reţinut, pentru 24 de ore, pe subofiţerul din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Floricel Achim, pentru comiterea infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete şi pe cetăţeanul bulgar Zikolov Marinov, pentru comiterea infracţiunii de spionaj.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că cei doi inculpaţi au folosit un sistem, în baza căruia, angajatul Ministerului Apărării a obţinut, din cadrul unei unităţi militare a MApN, documente cu caracter militar, inclusiv din categoria celor clasificate, a căror diseminare neautorizată este de natură să pună în pericol securitatea naţională şi apărarea ţării. Ulterior, documentele erau predate cetăţeanului bulgar.
Zikolov Marinov transmitea documentele unor reprezentanţi ai unui stat nealiat, nu Bulgariei.
Cei doi erau recompensaţi cu sume mari de bani. „Din sumele obţinute pentru informaţiile transmise, inculpatul Marinov Zicolov îl recompensa periodic şi pe inculpatul Floricel Achim”, informează un comunicat de presă.
Cei doi inculpaţi au fost prezentaţi, la data de 28 februarie 2008, Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru fiecare inculpat fiind emis mandat de arestare pentru 29 de zile.