Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism din cadrul Consiliului Judeţean va analiza marţi, 17 februarie, documentaţia pentru a acorda avizul de principiu în cazul studiului de fezabilitate şi a Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal (PATZ) „Reabilitarea şi modernizarea căii ferate Bucureşti-Arad tronsonul Zam-Curtici”. Acest aviz este necesar în vederea aprobării prin hotărâre de Guvern a indicatorilor tehnico-ecnomici ai lucrării. „Consiliul Judeţean are ca prioritate susţinerea modernizării tronsonului Zam-Curtici. Strategia Ministerului Transporturilor este de reabilitare a Coridorului IV pan-european Constanţa – Bucureşti – Braşov – Sighişoara – Simeria – Curtici – frontieră , astfel încât trenurile să poată circula cu viteze mai mari de 160 km/oră. După ce se vor stabili indicatorii tehnico-ecnomici vom şti exact care sunt costurile acestei lucrări de anvergură”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean. După finalizarea documentaţiei (studiu de fezabilitate şi PATZ), respectiv după obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare, Consiliul Judeţean Arad şi consiliile locale implicate (Arad, Lipova, Curtici, Petriş, Săvârşin, Vărădia de Mureş, Bârzava, Conop, Păuliş, Vladimirescu, Şofronea şi Macea) vor aproba Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal conform prevederilor legale.
NEWS-AR