În această toamnă, românii îşi vor alege din nou preşedintele. Singurul candidat anunţat până în acest moment este Traian Băsescu. Urmează ca PSD şi PNL să îşi nominalizeze şi ele candidaţii, Mircea Geoană şi Călin Popescu-Tăriceanu fiind numele vehiculate de cele două formaţiuni. Astăzi, însă, Ion Iliescu a venit cu o declaraţie surpriză: „Adrian Năstase este cel mai puternic adversar al lui Traian Băsescu”. Cu toată susţinerea din partea preşedintelui de onoare al PSD, Adrian Năstase se confruntă zilele acestea cu o serie de atacuri, din partea presei germane, dar şi din partea procurorului general al României.
Atacul presei germane
În acest weekend, cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung susţinea că social-democraţii sunt gata să facă un troc cu Comisia Europeană: Năstase pentru încheierea monitorizării pe justiţie.
„S-a văzut că nu există substanţă în afirmaţiile din presa germană şi acest lucru se datorează faptului că Adrian Năstase este cel mai puternic adversar al lui Traian Băsescu”, a spus Ion Iliescu.
El l-a susţinut astfel pe fostul premier care vede informaţiile apărute în presa germană ca pure speculaţii. „Nu credeam că sunt atât de important pentru Comisia Europeană şi că eu sunt soluţia rezolvării tuturor problemelor din justiţie. Cred că sunt doar speculaţii ce au la mijloc interesele unora de a trasforma CE în post de sperietoare pentru a se justifica presiunile politice interne”, a afirmat Năstase.
Liderul PSD este sigur că în acest scandal nu sunt implicaţi colegi din propriul său partid.
Năstase nu mai vrea preşedinte
Cât priveşte posibila sa candidatură la prezidenţialele de anul acesta, Năstase nu îşi mai doreşte să intre în acest joc. „Eu am fost foarte clar într-un interviu şi am foarte mari rezerve în a candida, pentru că îmi este limpede că PSD este partidul aflat într-o poziţie secundară la guvernare, iar alianţa este controlată de catre Traian Băsescu”, a comentat acesta.
Liderii filialelor PSD din Moldova i-au cerut, însă, lui Mircea Geoană să candideze la preşedinţia României. „Domnul Geoană ar fi cel mai potrivit candidat să conducă PSD spre victorie. E omul nostru cel mai cunoscut. Noi (liderii organizaţiilor din Moldova – n.r.) i-am cerut să candideze la Preşedinţia României. Dumnealui nu ne-a dat un răspuns pe loc. Eu, unul, îl susţin“, a declarat, pentru Evenimentul Zilei, Constantin Conţac, preşedintele filialei Botoşani.
Procurorii, pe urma fostului premier
Procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor prin care solicită ca plenul acestui for legislativ să se pronunţe asupra sesizării Parchetului privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului Adrian Năstase.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat că solicitarea procurorului general, adresată Parlamentului, privind începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase este „cam suspectă” şi are ca ţintă discreditarea acestuia.
„Văd că se tot revine, şi numai în momente de acestea, când situaţia politică este aşa cum este. Acest atac direct la adresa lui Năstase, când ani de zile s-a văzut că nu există substanţă în toată această chestiune, este clar că are o anumită ţintă : discreditarea lui Năstase, care este cel mai puternic contracandidat al lui Băsescu”, a spus preşedintele de onoare al PSD.
Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, pe 10 decembrie 2008, la propunerea comisiei juridice, să fie retrimise la Parchet cele două dosare ale deputatului PSD Adrian Năstase, pentru care procurorul general ceruse aprobarea Camerei pentru începerea urmăririi penale.
Sursa: Evenimentul Zilei