Un cetăţean norvegian, aflat sub influenţa substanţelor halucinogene, a provocat un grav accident rutier pe DN 79, în localitatea Nădab, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa iar o alta a fost grav rănită. Cercetările specialiştilor au scos la iveală faptul că şoferul autoturismului se afla sub influenţa substanţelor halucinogene. De altfel, în maşina acestuia au fost descoperite două batoane de haşiş. „Probele biologice recoltate sâmbătă de specialiştii Centrului de Medicina Legală Arad au evidenţiat faptul că şoferul autoturismului se afla sub influenţa substanţelor halucinogene, testarea dând rezultate pozitive la cocaină”, a declarat în această dimineaţă Camelia Tuduce Berar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Cercetările în acest caz au fost preluate de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad din cadrul DIICOT.
NEWS-AR