Daca ar (mai) trai, colegul nostru mai varstnic, Vasile Radu GHENCEANU ar protesta alaturi, cot la cot, impotriva acestui sacrilegiu la adresa cuvantului-arestarea despotica a lui Dan PARCALAB. VRG-ul isi face simtita prezenta prin acest interviu realizat in timpul taberei de vara din anul 2003 de la Viseu de Sus. Intrebat si Intrebator –ale lor 3285 de semne, construiesc (aproape!) o fenomenologie a profesiunii de gazetar…
Vasile Radu GHENCEANU:
Dacă liniştea e ţelul filozofării care -după părerea ta- este ţelul jurnalisticii ?
Mircea SERBAN:
Va raspund -aidoma intrebarii- jaspersian: apropierea ! Spre a fi mai explicit insa, caut a cita un stoic, foarte drag si mie, care zice: ”Oamenii sant nascuţi unul pentru altul. In concluzie, ori fa-le educaţia, ori rabda-i”. Avem suficiente exemple legate de produse ale mass-media ce marturisesc, fie acustica unui excepţional spatiu al apropierii, fie altele, ce doar simuleaza viaţa publica. Eu, aici la frontierele Europei, cred că jurnalismul înseamna -pe de-o parte- bună credinţa, conştiinţa şi etica salvate de furia devoratoare a presei, -pe de alta- facultatea rezistentei la tendintele alunecarii mass-media in industria spectacolului.
VR G:
Ati formulat un răspuns atat de precar spre lauda altor idealuri ale gazetariei ?
MS:
Ma indoiesc in ce priveste suficienta chiar unui milion de caractere, semne, drept oferta pentru un ”manual al profesiei de a fi curios”. Invaţand jurnalistica am constatat ca mare parte dintre oameni vrea sa stie despre lume cam tot atat cat despre un aparat de radio. Sa-l porneasca, sa-i laude capacitatea de a ”prinde” posturi cat mai indepartate, a caror muzica, stiri, pot fi reglate, sau bruiate, urmare simplei rasuciri de buton. Îi doare-n cot de ceea ce se intampla in interiorul aparatului. Oamenii vor coniac in pahare, nu formula alcoolului. Gazetaria pe langa faptul ca e un ”parlament din hartie” (definitie plina de har a unuia din mentorii mei budapestani), presa deci, este si masina de gunoi ce cara la revarsatul zorilor pestilenţa vietii noastre economice, resturile imputite ale vietii publice, surplusul unor gunoaie de aruncat, ori de-ascuns. Ei bine, nu chiar pe toate caci, o mare parte din mizeria esentiala ramane ”clasificata” in seif-uri bine ermetizate. Adevaratele secrete, aidoma cadavrelor importante, rar ies la iveala, ceea ce inseamna ca mass-media este şi un paravan! In lipsa unor importante grupuri de putere al caror interes coincide -uneori- cu cel al presei de investigatie, abia daca ne-am putea imagina libertatea curajului de expresie. Abunda in aceasta meserie eroism intelectual si spiritual, buna credinţa, cazute la datorie. Din acest punct de vedere, contrazicand ce am spus mai sus, afirm cu niscaiva cinism, ca e un noroc chior tendinta de alunecare a presei catre show biz!
VR G:
Sunteti un tip nelinistit. In ce priveşte limba romana, jurnalistica, locurile de bastina. Aceasta trasatura a personalitatii v-a fost utila cat a-ti trait la Budapesta?
MS:
Am fost re-strans la dimensiunea acestei nelinisti, in care individualitatea fiintei mele chiriasa este, tocmai gratie acelor ani. Vreme de un deceniu de activitate profesionala la Europa Libera, BBC World Service, Deutsche Welle, deceniu muncit cotidian intre orele 09-05,35!, am avut sansa de a cunoaste cativa dintre oamenii injectati cu ”hormoni politici” de la care am invatat. Traducandu-le discursurile am inteles ca existi ca (om) ziarist atata timp cat crezi in perfectibilitatea lumii si ramai ca atare -pe scena vietii, ori la bursa valorilor profesionale- datoritaa iscusintei in modelarea, interpretarea, redarea evenimentelor istoriei careia tu i-ai fost parte, mladiindu-te aidoma cursului (lor) ei. La Budapesta, printre straini, am deprins respectul pentru valorile sociale conferite de familie, patrie, limba. Tot acolo s-a consumat si dragostea mea catre femeia iubita. Reintors, dupa 12 ani, constat faptul ca din nefericire pentru Romania si majoritatea covarsitoare a societaţii romanesti, respectul pentru familie a disparut. Drept consecinta, partidele politice abia daca isi pot face o campanie electorala civilizata, iar socializarea populatiei este la limita caderii in ridicol.
VR G:
De ce v-ati intors ?
MS:
M-am intors. Acasa, in Maramures. De unde-am plecat a ma cunoaste. Pe mine insumi. M-am intors. La Viseu de Sus, la mama mea, care m-a educat ungureste, romaneste, slovaceste, omeneste. Aici mi-am cumparat o mosie. Am tras curent electric. Am construit un drum. Voi fora apa pentru a potoli setea celor care ma vor vizita. Îi voi primi in casa noua peste un an, doi. Dar inainte de toate, dupa cum v-am marturisit, voi pune in unda emisiunile unui post de radio. L-am visat zi si noapte la Budapesta, e drept ca post de radio national pentru lumea de la sat. Puterile-mi financiare insa, nu ingaduie decat unul local. La Viseu de Sus.
VR G:
De ce tocmai la Viseu de Sus si nu la Baia Mare, sau aiurea?
MS:
Pentru ca cei din jurul meu, aici unde traiesc, sa ma rabde…
