Pe Platoul din faţa Palatului Administrativ s-au sărbătorit, astăzi, 150 de ani de la Unirea Principatelor Române. Organizatorii manifestării dedicate zilei de 24 ianuarie 1859 au fost Prefectura şi Consiliul Judeţean Arad. După rugăciunea rostită de Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hunedoarei, Timotei Seviciu, cei prezenţi au dansat Hora Unirii. Câteva zeci de arădeni au participat la manifestări şi au dansat alături de autorităţi şi ansamblurile populare. De remarcat, că de la întâlnire a lipsit prefectul Gavril Popescu, Prefectura fiind reprezentată de directorul Radu Stoian, unul dintre viitorii subprefecţi ai Aradului. La manifestare au fost prezenţi Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, vicepreşedintele Adrian Ţolea, viceprimarul Geanina Pistru, comandanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi lideri ai unor minorităţi naţionale.
NEWS-AR