„Gomora”, cartea pentru care scriitorul Roberto Saviano e vânat de Camorra italiană, se află în curs de traducere la Editura Univers.
Cea mai citită, disputată şi „periculoasă” carte publicată în Italia în ultimii doi ani, „Gomora. O călătorie în imperiul economic şi în visul de dominaţie al camorrei”, de Roberto Saviano, va apărea în librăriile româneşti în această primăvară (în martie-aprilie), la Editura Univers. Celebrul volum – probabil singura carte citită vreodată de întreaga suflare mafiotă din Italia – va fi tradus de Adriana Stănescu şi Corina Petroff, doctorandă în Istoria limbii italiene la Scuola Normale Superiore din Pisa, şi va fi lansat o dată cu filmul omonim, regizat de Matteo Garrone.
Din 2006, anul în care cartea-documentar a ieşit de sub tiparul editurii Mondadori, Roberto Saviano (29 de ani) se află sub paza strictă a poliţiei italiene şi îşi schimbă frecvent locuinţa. În cele mai recente planuri ale Camorrei, tânărul autor trebuia omorât până de Crăciun: celui care ar fi reuşit i s-ar fi oferit o recompensă uriaşă.
Dezvăluirea, făcută de Carmine Schiavone, vărul unui fost cap al Camorrei, care colaborează acum cu justiţia, a mobilizat opinia publică internaţională. Într-un apel la solidaritate, în noiembrie, şase laureaţi cu nobel (printre care Mihail Gorbaciov, Günter Grass şi Orhan Pamuk) au cerut protecţia lui Saviano, a cărui carte a fost tradusă în 33 de ţări, în numai doi ani.
„Vreau o viaţă a mea”
Impactul dezvăluirilor lui Roberto Saviano – el însuşi născut şi crescut la Napoli – a fost imens. Numai în Italia, „Gomora” s-a vândut în peste 1,2 milioane de exemplare, în unele licee din zona Napoli se distribuie gratuit, iar profesorii au cerut introducerea sa în programa şcolară. Cei mai „absorbiţi” cititori s-au dovedit capii Camorrei, care au falsificat cartea, rescriind capitole întregi şi punând-o în vânzare la un sfert de preţ.
Roberto Saviano n-a devenit însă un răsfăţat al mediilor literare, cum l-ar fi recomandat succesul, ci un fugar, însoţit fără întrerupere de cinci gărzi de corp şi două maşini blindate.
Întreaga regiune a Campaniei pare să fi luat dezvăluirile lui Saviano drept o ofensă de neiertat. „E un curent de opinie extrem de negativ împotriva mea, în Campania şi în tot sudul Italiei. Mulţi cred că am creat o imagine extrem de proastă zonei şi am alungat turiştii. Când un proprietar mi-a închiriat un apartament, vecinii m-au forţat să plec. (…) Trăiesc ca un fugar, ca şi cum aş fi comis o crimă”.
Efectele cărţii au fost triplate de ecranizarea lui Matteo Garrone, o frescă tulburătoare în stilul „Oraşul zeilor” despre cum s-a insinuat mafia în copilăriile şi vieţile oamenilor simpli din regiunea Campania. Un film cu actori neprofesionişti (doi dintre ei au fost arestaţi pentru veritabile legături cu Mafia) la fel de apreciat precum volumul care l-a inspirat: a obţinut Marele Premiu la Cannes, în 2008, şi a fost nominalizat la Globurile de Aur, însă a fost ignorat la Oscar.
Românii, partenerii Camorrei
„Gomora” a fost scrisă după ani de documentare, toate datele oferite de autor fiind extrem de bine probate. Cartea dezvăluie cum sunt racolaţi băieţii – crescuţi în cultul boss-ului îşi învăţaţi să sfideze moartea – încă din copilărie (se trage asupra lor cu arme adevărate, după ce le sunt oferite veste antiglonţ), cum se fac afacerile cu deşeurile toxice, trafic în care sunt implicaţi şi românii, cum se produc şi se vând falsurile după creaţiile marilor case de modă, cum conlucrează mafia italiană cu cea chineză pentru „infiltrarea” mărfurilor de proastă calitate pe pieţele europene şi cum se spală, în final, banii murdari, investindu-i în cazinouri, hoteluri sau cumpărând titluri de stat în alte ţări.
România nu e străină de afacerile Camorrei, ba dimpotrivă. Ţara noastră e amintită de multe ori în volum, în pasaje despre traficul de arme, afaceri la nivel înalt, corupţie, mafioţi metamorfozaţi în România în italieni „de bine” (e amintită şi arestarea lui Francesco Schiavone, capul clanului Casalesi, care a avut o amantă româncă, Luiza Botez).
„Camorra, imediat după căderea cortinei socialiste, s-a întâlnit cu conducătorii partidelor comuniste în descompunere. La masa tratativelor s-au aşezat reprezentând Occidentul puternic, destoinic şi tăcut. Ştiind de criza acestora, clanurile au cumpărat în mod neoficial de la statele din est – România, Polonia, Rusia – întregi depozite de arme, plătind ani de-a rândul salariile paznicilor, soldaţilor de planton, ofiţerilor însărcinaţi cu păstrarea resurselor militare”, notează Saviano.
FRAGMENTE
Vă oferim în exclusivitate câteva fragmente din cartea aflată în curs de traducere la Editura Univers
„Portul din Napoli este o rană. Mare”
Tot ceea ce există trece pe aici. Pe aici, prin portul din Napoli. Nu există produs manufacturat, stofă, bucată de plastic, jucărie, ciocan, pantof, şurubelniţă, bulon, joc video, haină, pantalon, burghiu, ceas care să nu treacă prin acest port. Portul din Napoli este o rană. Mare. Punctul final al călătoriilor interminabile ale mărfurilor. Vapoarele sosesc, intră în golf, apropiindu-se de dane ca nişte pui de mamele, numai că ele nu trebuie să sugă, ci, din contră, să fie mulse. Portul din Napoli este gaura de pe mapamond de unde iese ceea ce se produce în China, Extremul Orient cum se mai distrează încă cronicarii să-l numească. Extrem. Foarte îndepărtat. Aproape de neimaginat. Dacă închizi ochii vezi chimonouri, barba lui Marco Polo şi un salt în aer de-al lui Bruce Lee. De fapt, acest Orient este legat de portul din Napoli ca de nici un alt loc. Aici Orientul nu are nimic îndepărtat. Foarte apropiatul Orient, intimul Orient ar trebui să se numească. Tot ceea ce se produce în China este revărsat aici. Ca o găleată plină cu apă întoarsă cu gura-n jos într-o groapă de nisip care, prin simplul fapt că se varsă, o erodează şi mai mult, o lărgeşte, coboară în adânc. Portul din Napoli, de unul singur, pune în mişcare 20% din valoarea importului textil din China, dar mai mult de 70% din cantitatea de produse trece pe aici.
„Francesco Schiavone şi amantele sale românce”
Puterea clanurilor în ultimii ani a crescut enorm, reuşind să ajungă în estul Europei: Polonia, România, Ungaria. Chiar în Polonia, în martie 2004, fusese arestat Francesco Schiavone, Cicciariello , vărul lui Sandokan, boss-ul mustăcios şi îndesat, una din figurile principale ale organizaţiilor camorriste. Era dat în urmărire pentru zece crime, trei sechestre de persoană, nouă tentative de crimă şi numeroase încălcări ale legilor în materie de arme, cât şi pentru extorcare de bani. L-au prins în timp ce plecase la cumpărături cu iubita lui româncă, Luiza Botez, în vârstă de douăzeci şi cinci de ani. Cicciariello se dădea drept un oarecare Antonio şi rezulta un simplu om de afaceri italian, în vârstă de cincizeci şi unu de ani. Iubita lui se pare că intuise că ceva nu era în regulă cu viaţa lui Cicciariello, dat fiindcă Luiza, ca să meargă la el, la Krosno, lângă Cracovia, în Polonia, făcuse cu trenul o călătorie întortocheată, pentru a-i pune pe piste greşite pe eventualii urmăritori poliţişti. O călătorie cu diferite etape; au fost pe urmele ei de-a lungul a trei frontiere şi apoi au urmărit-o cu maşina până la periferia oraşului polonez. Pe Cicciariello l-au oprit la casa unui supermarket, îşi tăiase mustăţile, îşi întinsese părul creţ, slăbise. Se transferase în Ungaria, dar continua să se întâlnească cu iubita lui în Polonia. Deţinea afaceri enorme, avea crescătorii de animale, cumpărase pământuri pentru construcţii, trata cu oamenii de afaceri autohtoni. Reprezentantul italian al SECI , centrul Europei sudorientale împotriva criminalităţii transfrontaliere, făcuse public faptul că Schiavone şi oamenii săi mergeau adesea în România şi demaraseră afaceri importante în oraşul Bârlad (în estul ţării), Sinaia (centru), Cluj (vest), dar şi pe litoralul Mării Negre. Cicciariello Schiavone avea două amante: în afară de Luiza Botez, o mai avea şi pe Cristina Coremanciau, de asemenea româncă. La Casale, ştirea arestării, „datorită unei femei”, a ajuns ca o bătaie de joc la adresa boss-ului. Un ziar local anunţa, ca şi cum ar fi vrut să-l ia în tărbacă, „Cicciariello arestat împreună cu amanta”. În realitate, cele două amante erau manageri în toată regula, care gestionaseră, în numele lui Cicciariello, investiţiile boss-ului din Polonia şi România, devenind fundamentale pentru afacerile acestuia.
Copii căliţi cu împuşcături
Vânătăile erau rezultatul împuşcăturilor de pistol pe care vesta le oprea la un centimentru înainte de a intra în carne. Ca să-i antreneze împotriva fricii de arme, îi îmbrăcau pe băieţi cu o vestă antiglonţ şi apoi trăgeau în ei. Dar numai vesta nu era suficientă ca să-l oprească pe un om să nu o ia la fugă la vederea unei arme. Vesta nu este un vaccin împotriva fricii. Unicul mod pentru a anestezia orice teamă era să le demonstrezi cum pot fi neutralizate armele. Mi-au povestit că îi duceau pe câmp, chiar la ieşirea din Secondigliano. Îi puneau să îmbrace vestele antiglonţ pe sub tricouri şi apoi, luându-i la rând, descărcau asupra lor câte o jumătate de încărcătură de pistol. „Când te ajunge împuşcătura, cazi jos şi nu mai respiri, deschizi gura şi tragi aer în piept, dar nu intră nimic. Simţi că nu mai poţi. Sunt ca nişte pumni în piept, ai impresia să explodezi… dar, pe urmă, te ridici, asta contează. După împuşcătură te ridici“. Kit Kat era antrenat împreună cu alţii ca să primească împuşături, un antrenament pentru moarte, pentru o cvasi moarte, ca să zic adevărul.
„Toţi cei pe care îi cunosc ori sunt morţi, ori sunt în închisoare”
Să ai puterea timp de zece ani, de un an, de o oră. Nu contează durata: să trăieşti, să comanzi cu adevărat, asta contează. Să învingi în arena pieţei şi să ajungi să priveşti fix la soare, cum făcea în închisoare Raffaele Giuliano, bossul din Forcella , sfidându-l, demonstrând că privirea nu-i orbea nici măcar în faţa luminii celei mai puternice. Raffaele Giuliano, cel ce avusese nemiloasa idee de a presăra cu ardei iute lama unui cuţit înainte de a înjunghia ruda unui duşman de-al său, astfel încât să-l facă să simtă arsuri înfiorătoare, în timp ce lama îi intra în carne, centimetru cu centimetru. În închisoare nu era temut datorită acestei acribii sângeroase, ci datorită privirii sfidătoare, capabilă să se uite în sus, chiar atunci când fixa soarele. Să ai conştiinţa de a fi un businessman destinat sfârşitului – morţii sau închisorii pe viaţă -, dar cu dorinţa nemiloasă de a domina economii puternice şi nemărginite. Bossul este omorât sau arestat, dar sistemul economic pe care l-a creat rămâne: neîncetând să se schimbe, să se transforme, să se îmbunătăţească şi să producă profit. Această conştiinţă de samurai al liberului schimb, care ştie că puterea, cea absolută, pentru a o avea, trebuie să plăteşti, am găsit-o sintetizată în scrisoarea unui băieţel încarcerat într-o închisoare pentru minori, o scrisoare pe care a înmânat-o unui preot şi care a fost citită în timpul unui congres. Mi-o amintesc încă. Pe dinafară:
„Toţi cei pe care îi cunosc ori sunt morţi, ori sunt în închisoare. Eu vreau să devin un boss. Vreau să am supermaketuri, magazine, fabrici, vreau să am femei. Vreau trei maşini, vreau ca atunci când intru într-un magazin să-mi arate respect, vreau să am depozite în toată lumea. şi după aia vreau să mor. Dar cum moare un bărbat adevărat, unul care comandă cu adevărat. Vreau să mor omorât.”
