Aproximativ 1.800 de reclamaţii privind domeniul bancar au fost înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în ultimele trei luni din 2008.
- Numărul celor care au sesizat instituţia este mai mare cu 20% decât cel aferent primelor trei trimestre ale anului.
Reclamaţiile au fost înregistrate în perioada în care băncile încercau să se asigure împotriva crizei financiare şi economice, mărind dobânzile la creditele pentru populaţie.
„Cele mai grave încălcări comise de bănci în perioada mai sus-menţionată au fost perceperea unor comisioane neprevăzute în contracte şi majorarea nejustificată a dobânzilor la credite.
Toate reclamaţiile care au ca bază clauze contractuale abuzive au fost sau urmează să fie transmise instanţelor de judecată pentru pronunţare asupra caracterului abuziv“, ne-au declarat oficialii ANPC. Potrivit acestora, există patru astfel de cazuri pentru care autoritatea a încheiat, deocamdată, procese-verbale de constatare a clauzelor abuzive.
La profit de milioane, amenzile sunt mărunţiş
- Deşi au încasat milioane de euro din dobânzile şi comisioanele mărite, până la finele anului trecut au fost sancţionate şase bănci.
- Amenzile pe care acestea le-au primit sunt infime, totalul lor ajungând la 110.000 lei (aproximativ 25.000 euro).
Oficialii instituţiei nu au dorit să dezvăluie numele celor şase bănci care au fost penalizate şi nici cum a fost „împărţit“ cumulul de amenzi între acestea.
În luna octombrie, mulţi din cei care aveau un credit la bancă au semnalat că ratele le-au fost majorate substanţial din cauza noilor dobânzi aplicate. Printre comisioanele care sunt motiv de dispută în tribunal între ANPC şi una dintre bănci este şi taxa de confirmare a soldului de la Piraeus Bank, în valoare de 80 de euro.