Un fost spion KGB, care a activat la Londra în timpul Războiului Rece, şi-a anunţat dorinţa de a cumpăra pachetul de acţiuni majoritar la cotidianul britanic “Evening Standard”, informează “The Herald”.
Alexander Lebedev urma să semneze actele ieri, după mai mult de un an de negocieri secrete cu preşedintele fondului care deţine pachetul majoritar.
Dacă afacerea se va încheia, ar fi pentru prima dată când un oligarh rus, pe deasupra şi fost membru al serviciilor de spionaj ruse, cumpără un cotidian britanic.
Motivele pentru care Lebedev vrea să cumpere “Evening Standard” nu au nicio legătură cu profitul, ci ţin mai degrabă de sentimentalismele fostului spion.
El explică faptul că, pe când lucra ca spion la Londra, era obligat să citească toate ziarele britanice. Dintre toate, cel mai mult i-a plăcut “Evening Standard”, “un cotidian foarte bun”, la care lucrau “jurnalişti extraordinari”.
Lebedev susţine însă că nu se va implica deloc în conţinutul editorial al ziarului. “Influenţa mea în ziar va fi zero”, explică el. Lebedev este unul dintre cei mai bogaţi ruşi, cu o avere estimată la 3,1 miliarde de dolari.
Ediţia din anul 2008 a topului Forbes l-a plasat pe acesta pe locul 358 în topul celor mai bogaţi oameni din întreaga lume. Deţine acţiuni la mai multe bănci, fonduri de investiţii şi chiar la compania aeronautică rusă Aeroflot.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024