Primul proiect este ‘’Reabilitarea reţelei de distribuţie şi transprot a energiei termice (termoficare) în Municipiul Arad şi transformarea PT Aradul Nou’’ . Acest proiect are alocat un grant elveţian în valoare de 6.273.000 CHF, la care se adaugă 80.000 de franci elveţieni pentru asistenţă prin intermediul Facilitătţi de Pregătire a Proiectului.
Al doilea proiect este ‘’Extinderea sistemului de iluminat public în Municipiul Arad cu implementarea soluţiilor de alimentare cu energie electrică din sisteme fotovoltaice’’. Suma alocată acestui proiect este de de 2.800.000 CHF , respectiv de 20.000 CHF pentru asistenţă prin intermediul programului.
În sprijinul obţinerii finanţării primul proiect prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, municipalitatea arădeană a precizat că în afară de încălzirea privată pe gaz, locuitorii din municipiu şi agenţii economici îşi satisfac nevoile de încălzire şi alimentare cu apă caldă în principal prin intermediul reţelei comune locale de încălzire. Reţeaua actuală aflată în folosinţă de 40 de ani suferă însă pierderi foarte mari. Pentru reducerea pierderilor şi a consumului de gaz, reţeaua avea nevoie urgent de reabilitare. Proiectul ce urmează să fie finanţat se înscrie în acţiunile generale de reabilitare a reţelei de termoficare şi înlocuirea facilitaţilor de încălzire centrală. Rezultatele vor fi: alimentarea continuă în condiţii de fiabilitate, cu energie termică a tuturor locuinţelor şi agenţilor economici racordaţi, reducerea cu până la 30 % a pierderilor din reţea, reducerea consumului de energie a pompelor de distribuţie cu cel puţin 25 % prin utilizarea pompelor cu viteză variabilă, reducerea consumului de gaze naturale prin utilizarea energiei din surse regenerabile. De asemenea, aspectele sociale şi economice în urma acestei lucrări vizează ca alimentarea cu energie termică să se facă în condiţii de maximă siguranţă, iar costurile mai reduse cu încălzirea şi întreţinerea au de asemenea impact pozitiv asupra bugetului primăriei,astfel încât fondurile disponibilizate să fie alocate altor proiecte. Lungimea rețelei de transport ce urmează a fi reabilitată este de 7.000 metri reprezentând aproximativ 9% din lungimea de 79.000 metri rețea existentă).
Lungimea rețelei de distribuție ce urmează a fi reabilitată este de 6.500 metri (reprezentând 6,56% din lungimea de 99.000 metri rețea extinsă).
Cel de-al doilea proiect de extindere a reţelei de iluminat public în municipiul Arad vizează implementarea panourilor fotovoltaice pentru alimentare parţială în 3 zone din oraş. Astfel, va fi extins sistemul de iluminat public pe malul Mureşului de la Podul rutier Micălaca la Podul Traian, se va extinde sistemul de iluminat public la locurile de joacă din cartiere şi va fi extins pe şoseaua de centură a oraşului, adică, legatura rutieră strada Ovidiu, str. Teneţchi, str. Tribun Corcheş.
Rezultatele acestui proiect vor fi benefice tuturor locuitorilor oraşului şi celor care tranzitează Aradul: un iluminat eficient energetic, cu costuri reduse de întreţinere, economie de energie şi reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 230 t. Reducerea emisiilor va fi posibilă ca urmare a faptului că odată cu îmbunătăţirea iluminatului pe drumurile pietonale şi pentru biciclete, se estimează că o parte din populaţie va începe să utilizeze bicicletele în locul autoturismelor. La cele două lucrări, contribuţia municipalităţii este de 15 % din valoarea proiectelor. Termenul de execuţie este de 24 de luni.
Primarul Municipiului Arad a declarat : ‘’Am bucuria să vă informez că Aradul este beneficiarul unei finanţări consistente, de 10 milioane de franci elveţieni, pe care îi vom investi în două proiecte de care vor beneficia toţi locuitorii municipiului. Cu aceste două proiecte recente, confirmăm, încă o dată, că Primăria Municipiului Arad nu a ratat niciunul din proiectele europene pe care le-a vizat.’’